101 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea 7. Filme cu drame. RECENZII

Articolele anterioare le puteţi accesa prin link-urile de mai jos:

• 101 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea I. Filme de aventură. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea II. Filme de comedie. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea III. Filme de dragoste. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea IV. Filme biografice. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea V. Filme motivationale. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea VI. Filme de acţiune. RECENZII
• 1001 filme lejere, cu actori cunoscuţi. Partea VIII. Filme cu crimă. RECENZII

În acest articol voi încerca sa trec în revistă recenziile filmelor cu drame.

Collateral Beauty (2016)

Collateral Beauty este o dramă, nu foarte intensă dar cu un oarecare potențial, insuficient, se pare pentru a intra în carți la Oscar sau Globurile de Aur, deși are o temă interesantă și actori precum Will Smith, Edward Norton, Michael Pena, Kate Winslet sau Keira Knightley.

Helen Mirren este o altă actriță cu magnet la premii, care nu a reușit să ducă acest film spre o nominalizare. A caștigat Oscarul în 2007 pentru cea mai bună actriță, cu rolul principal din The Queen, care i-a adus și un Glob de Aur dar și un premiu la Veneția. Are alte trei nominalizări la Oscar.

Spuneam că subiectul filmului este unul interesant. Actorii joacă bine, iar regia e cât se poate de în regulă. Dacă ar fi să îi găsim un minus acesta ar fi poate doar liniaritatea lui. Nu are prea multe momente de tensiune emoțională și curge liniștit, dar nu fără substanță.

Nu e un film nici prea comercial și nici prea înclinat spre artă. E undeva la mijloc și se îndreaptă mai mult spre un film de micile ecrane, peste linia mediocrității.

Locațiile sunt interesante, secvențele sunt vii, replicile sunt ok. Per ansamblu este un film bun. Regia îi aparține lui David Frankel, care și-a mai pus semnătura pe Diavolul se îmbracă de la Prada, Hope Springs sau One Change. Cam în această direcție se îndreaptă și Collateral Beauty.

Sinopsis Collateral Beauty

Howard este un tip creativ, care își construiește o firmă de succes, dar pe care o năruie după ce fiica acestuia de doar șase ani moare. Se simte pierdut și nu mai are nici un scop în viață. După aproximativ doi ani acesta încă suferă, nu mai vorbește cu nimeni, iar firma sa este în plin picaj.

Asociații și prietenii acestuia încearcă să facă o tranzacție pentru a salva firma, dar au nevoie de semnătura lui, pentru că deține majoritatea acțiunilor. Fiind încă distant de problemele cotidiene, nu dorește să se implice în nimic ce ține de firmă și ca atare nici nu dorește să semneze acte.

Pentru a salva firma, trei prieteni ai acestuia angajează trei actori pentru a juca rolurile Morții, Timpului și Iubirii, personaje în care Howard începe să creadă. Inițial vor să poată dovedi că prietenul lui și-a pierdut consimțământul și nu mai poate avea drept de semnătură însă ulterior vor să se folosească de cei trei actori pentru a îl face pe Howard să înțeleagă că încă mai sunt suficiente motive pentru care să trăiască.

An: 2016 Regie: David Frankel Cu: Will Smith, Kate Winslet, Edward Norton, Helen Mirren, Keira Knightley, Michael Pena Gen: dramă

Gifted (2017)

Gifted este cu siguranță o dramă superbă, care nu și-a făcut loc pe marile ecrane din România și va trebui să rămânem cu satisfacția că îl putem vedea pe micile ecrane. Regia îi aparține lui Marc Webb (500 Days of Summer, The Amazing Spider Man 1 și 2, Limitless).

În distribuție îi avem pe Chris Evans și Octavia Spencer, iar ceilalți actori se ridică la nivelul acestora. E interesant de văzut dacă filmul va intra în atenția juriului de la Oscar, deși mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla.

Este un film despre echilibru și despre sacrificii în interesul umanității versus interesul unui copil. Din Gifted înțelegem că progresul societății se realizează cu sacrificii, cu vieți irosite. Noi nu am avea confortul de astăzi dacă alți oameni nu și-ar fi sacrificat viețile ”sociale” pentru a face descoperirile care ne aduc confortul de astăzi.

Acești oameni au avut oarecum posibilitatea să aleagă ce viață vor, să se dedice în totalitate cercetării sau să fie oameni obișnuiți, care muncesc, se distrează, merg în vacanță etc. Dilema acestui film este dată de faptul că un copil extrem de dotat nu poate să facă această alegere, iar scenaristul ne împinge oarecum să facem noi această alegere, care recunosc că este foarte greu de făcut.

Filmul nu excelează la colona sonoră sau la efecte. Are două mari plusuri care cred că sunt suficiente pentru a putea vorbi de un film foarte bun – actori foarte buni și un scenariu superb.

Gifted începe ca un film obișnuit pentru micul ecran și ulterior atinge treptat note dramatice. Pe scurt, e un film pe care vi-l recomand cu plăcere. E un film despre alegeri pe care nu am vrea să le facem.

Sinopsis Gifted

Mary este o fetiță supradotată, pe care unchiul său încearcă să o protejeze ascunzându-i performanțele ridicate la matematică, mai mari chiar decât ale unui profesor universitar.

În prima ei zi de școală învățătoarea își dă seama că în clasa ei are un geniu la doar 7-8 ani. Acesta este momentul în care se declanșează intriga. Se creează două tabere. Una vrea să o dea la instituții de învățământ pentru supradotați și să îi dezvolte pasiunea pentru matematică, alta vrea să o păstreze la o școală normală pentru a avea o viață socială, trăind printre oameni, fără a se izola precum mama ei care din acest motiv s-a sinucis pentru că s-a simțit singură. La mijloc e Mary, care la doar 7-8 ani nu poate să își decidă singură viitorul, fiind nevoită să aștepte ceea ce decide un judecător pentru ea.

An: 2017 Regie: Marc Webb Cu: Chris Evans, Octavia Spencer Gen: dramă

Child 44

Acţiunea filmului are loc într-o Rusie postbelică în care organele statului sunt interesate doar de a păstra suveranitatea şi duce o luptă paranoică faţă de „inamicii din umbră”, urmărind arbitrar doar potenţialele cazuri de trădare şi spionaj, ingnorând crimele comune care macină societatea din interior.

Tom Hardy joacă rolul unui copil orfan, crescut în orfelinat şi care în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial dă dovadă de mult curaj şi eroism, făcând parte din echipa care le dă lovitura de graţie naziştilor la ei acasă, în Berlin. Aceste lucruri îi sunt răsplătite dândui-se un rol cheie în depistarea trădătorilor imediat după încetarea războiului.

Mai târziu e pus mai să îşi ancheteze propria soţie şi apoi e degradat şi trimis în miliţie. Acolo se ambiţionează să ancheteze un caz extrem de important pentru oamenii de rând dar invizibil pentru instituţiile statului – uciderea brutală a 44 de copii.

Child 44 ne oferă ocazia de a meditata asupra efectelor războiului văzând modul de viaţă al cetăţenilor unuia dintre cele mai importante state ieşite învingătoare din cel mai mare război al umanităţii. Dacă la ei era aşa, atunci e greu să ne inchipuim cum a fost la ceilalţi.

Filmul e unul peste linia mediocrităţii dar sub ce aşteptam eu de la el. Actorii joacă bine dar la capitolul dramă cred că se putea lucra mai mult.

Hainele sclipitoare ale ofiţerilor întră în contradicţie cu cele ale oamenilor de rând, foarte asemănătoare cu ale muncitorilor români din perioada comunistă. Pelicula a fost filmata în mare parte în Cehia şi a fost interzisă în Rusia la scurt timp după ce a primit verde pentru a se trage primele scene. Christian Bale primise rolul principal însă l-a refuzat în cele din urmă.

Filmul se bazează pe cartea cu acelaşi nume scrisă de Rob Smith. Un lucru interesant este că Tom Hardy, Gary Oldman şi Jason Clarke au mai jucat împreună în Lawless. Alţi trei actori au mai jucat împreună în Game of Thrones. E vorba de Charles Dance (Tywin Lannister), Josef Altin (Pip din Rondul de Noapte) şi Tara Fitzgerald (Selyse Baratheon).

An: 2015 Regie: Daniel Espinosa Cu: Tom Hardy, Gary Oldman Gen: dramă

Atonement (2007)

Atonement este o ecranizare după romanul clasic scris de Ian McEwan. Cel care îl regizează este Joe Wright, britanicul care a mai ecranizat romane celebre precum Mândrie și Prejudecată sau Anna Karenina. Dintre cele trei pelicule, doar Atonement i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor.

Filmul a avut mai multe nominalizări la Oscar în 2008, însă nu a câștigat decât la categoria ”cea mai bună coloană sonoră”, unde meritul îi aparține lui Dario Marinelli, care a fost nominalizat la Oscar și pentru coloana sonoră a filmelor Anna Karenina și Mândrie și Prejudecată. La Globul de Aur, Atonement a câștigat premiile pentru cea mai bună dramă și cea mai bună coloană sonoră.

Din distribuție fac parte Keira Knightley, James McAvoy, Benedict Cumberbatch și Saoirse Ronan. Primii trei sunt britanici, iar Ronan s-a născut la New York, dar are rădăcini irlandeze și a trăit o lungă perioadă în Irlanda. Acest lucru se vede deoarece Atonement este construit într-o manieră britanică. Probabil pentru acest lucru e ”vinovat” mai mult regizorul.

Acțiunea filmului se petrece tot în Anglia, în perioada interbelică. Regizorul redă foarte bine acest lucru, de la preocupările oamenilor până la obiceiurile, manierele și vestimentația acestora.

Ritmul nu este foarte alert însă nu e nici foarte lent. Este catalogat ca fiind un film încadrat în genurile dragoste, romantic, mister și război. Îndrăznesc să spun că nu face parte din nici unul dintre genurile amintite ci este doar un mix al acestora. Am putea să spunem mai degrabă că este o dramă și atât. Are însă elemente din celelalte genuri.

Per ansamblu, Atonement este un film bun, peste mediocru, care a fost primit de public pe măsura lui. Nu este nici subevaluat și nici supraevaluat.

Sinopsis Atonement

Robbie este fiul servitorilor unei familii britanice înstărite, care încearcă să își depășească condiția și aparent îi reușește, până când își exprimă sentimentele față de Cecelia, fata cea mare a familiei la care mama sa servește.

Sora mai mică a Ceceliei, de doar 13 ani, simte și ea ceva pentru Robbie, astfel că nutrește un sentiment de revoltă atunci când descoperă relația incipientă dintre acesta si sora ei mai mare. Drept dovadă, îl acuză pe Robbie de o tentativă de viol a verișoarei sale, iar relația dintre acesta și Cecilia intră într-un carusel de încercări de reîntâlnire și reînnodare a relației lor. Închisoarea și războiul par însă neverosimili.

An: 2007 Regie: Joe Wright Cu: James McAvoy, Keira Knightley, Benedict Cumberbatch, Saoirse Ronan Gen: dramă

Argo (2012) – filmul care a câştigat Oscarul în 2013

Mulţi au văzut în „Argo” o reclamă făcută CIA-ului, dar dincolo de aceasta, eu văd o lecţie de care ar trebui să ţinem cont în viitor, făcând referire la cum s-a ajuns la acea situaţie şi nu la cum s-a rezolvat ea. Filmul este bazat pe o poveste reală făcută cunoscută publicului larg acum 15 ani, prin declasificarea de către C.I.A., în 1997, a unor documente secrete.

Acesta ne prezintă o operaţiune sub acoperire, pe viaţă şi pe moarte, de salvare a şase cetăţeni americani din Iranul anului 1979, în care americanii nu erau primiţi cu braţele deschise.
Situaţia politică în mijlocul căreia are loc acţiunea filmului

În 1950 iranienii l-au ales pe Mohammad Mosaddegh, care a devenit prim-ministru şi a naţionalizat companiile petroliere britanice şi americane, punând petrolul, din nou, în posesia poporului iranian. Trei ani mai târziu, S.U.A. şi Marea Britanie au iniţiat o lovitură de stat în urma căreia, Mosaddegh a fost destituit, iar în locul lui a fost pus şeicul Reza Pahlavi. Acesta era un risipitor şi un adept al excesului, zburând până la Paris pentru a lua prânzul, în timp ce poporul său flămânzea.

Şeicul şi-a asigurat puterea cu ajutorul serviciile secrete, aşa numitele SAVAK, începând o perioadă cumplită de tortură şi frică. A iniţiat apoi o campanie de occidentalizare a Iranului, lucru care a iritat poporul profund tradiţional.

În 1979 iranienii l-au doborât pe şeic, iar ayatolahul Khomeini s-a reîntors din exil şi a preluat puterea. Datorită actelor de răzbunare şi a execuţiilor, ţara a fost introdusă într-o stare de haos. Şeicul se refugiază în SUA şi cere azil politic. Poporul a manifestat în faţa ambasadei americane, cerând extrădarea şeicului, pentru a fi judecat şi spânzurat.

Toate aceste informaţii se regăsesc şi în film, la începutul acestuia, în primele două minute, însă Argo se axează pe operaţiunea de salvare a celor şase cetăţeni americani care reuşesc să scape din atacul iranienilor asupra ambasadei SUA din Iran în 4 noiembrie 1979.

Despre Argo

După cum spuneam mai sus, în urma atacării ambasadei americane din Iran, şase cetăţeni americani reuşesc să scape. Aceştia se ascund în casa ambasadorului canadian, Ken Taylor. Dar atât guvernul american, cât şi cel canadian îşi dau seama că nu este decât o chestiune de timp până când aceştia vor fi prinşi şi, cel mai probabil, ucişi, aşa că apeleză la ajutorul CIA-ului care găseşte o soluţie inedită pentru scoaterea celor şase de pe teritoriul iranian. Le creează acestora identităţi false şi le atribuie calităţi pe care nu şi le închipuiau niciodată. Îi „transformă” în membrii echipei de filmare a peliculei fictive numită „Argo”.

Coafura şi vestimentaţia specifică anilor 70–80 au o contribuţie importantă la reînvierea acelei perioade.

An: 2010 Regie: Ben Affleck Cu: Ben Affleck, John Goodman, Clea DuVall, Karina Logue Gen: dramă, thriler

Premii: a câştigat Oscarul pentru cel mai bun, cel mai bun montaj şi cel mai bun scenariu adaptat; a mai fost nominalizat pentru cel mai bun mixaj de sunet, cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun montaj de sunet şi cel mai bun actor în rol secundar; a câştigat două Globuri de Aur pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor şi a mai primit alte trei nominalizări; a obţinut trei premii şi patru nominalizări BAFTA.

Danny Collins, drama unui star interpretat de Al Pacino

Al Pacino joacă rolul unui star ajuns la vârsta la care ceilalţi privesc în urmă la realizările lor şi îşi plimbă nepoţii prin parc. El trăieşte totuşi drama artistului neînţeles de fani, care îl forţează să cânte aceleaşi piese pe care i le-au impus producătorii şi casele de discuri. Îşi pierde elanul creativ care l-a făcut celebru şi duce o viaţă dezechilibrată.

Lucrurile se schimbă când primeşte o scrisoare de la John Lennon, scrisă în urmă cu 40 de ani, în care acesta îi transmite un mesaj simplu dar plin de învăţăturii: „a fi faimos şi bogat nu schimbă felul de a gândi, nu îţi corupe arta. Numai tu poţi face asta … rămâi fidel muzicii tale, rămâi fidel ţie însuţi!”

Acesta mesaj îi fusese scris după ce starul Beatles îi remarcase teama de a fi celebru, atunci când nimeni nu îl cunoştea.

Primit după aproape jumătate de secol, Danny simte că altfel ar fi fost cariera lui dacă l-ar fi citit la timp. Dar cum niciodată nu e târziu, Collins încearcă să o ia de la capăt, anulându-şi toate concertele, mutându-se într-un hotel şi compunând din nou.

Acţiunea e bifurcată. Pe de o parte avem lupta artistului de a se redefini ca muzician, iar pe de altă parte lupta acestuia de a îşi aduce familia aproape de el.

Există şi o dramă tată-fiu. Collins işi vede fiul prima dată, pe când acesta are propriul copil superactiv şi soţia acestuia aşteaptă să nască din nou. Drama se conturează treptat şi atinge apogeul atunci când descoperă că fiul abia întâlnit suferă de o boală rară şi riscă să îl piardă pentru totdeauna.

Pentru a nu dezvălui tot, mă opresc aici. Filmul te captivează deşi nu putem spune că e unul de Oscar. E condimentat cu puţin umor, fără a îl cataloga a fi comedie, cum vedem pe alte site-uri. Nici la capitolul dramă nu excelează, însă această categorie i se potriveşte cel mai mult.

Nu are momente moarte, iar regizorul îşi face munca după manual, să îi zicem aşa, fără a inova în vreun fel. Scenariul e scris tor de el. Actorii îşi fac şi ei treaba foarte bine şi transmit emoţie. Al Pacino ne arată că mai are încă multe de oferit publicului cinefil.

Rolul fiului i-a fost atribuit lui Jeremy Renner însă în cele din urmă l-a primit Bobby Cannavale. Rolul managerului hotelului îl primese Juliane Moore, dar din cauza unor probleme financiare s-a optat pentru Annette Bening. Ambii s-au descurcat bine însă aş fi fost curios cum ar fi aratat filmul cu Jeremy. Cred că acesta ar fi putut aduce un dramatism suplimentar, însă Cannavale are avantajul de a semana perfect cu Al Pacino. Chiar ai impresia că între ei există o legătură de sânge.

Apariţia lui Juliane Moore nu cred că ar fi schimbat prea mult lucrurile pentru că Annette Bening chiar a făcut tot ce ar fi trebuit să facă.

Un alt lucru interesant e că scenariul a fost în 2011 pe masa celor de la Warner Bros care urmau să îl producă, însă în cele din urma a fost produs de alt studiou.

An: 2015 Regie: Dan Fogelman Cu: Al Pacino, Jennifer Garner, Christopher Plummer Gen: dramă

Birdman – Omul pasăre a zburat cu patru Oscaruri

Omul pasăre a lui Inarritu a caştigat, noaptea trecută, Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu original, cea mai buna imagine şi cel mai bun regizor.

A ratat trofeul la alte şase categorii, printre care şi cea de cel mai bun actor în rol principal, dar Michael Keaton s-a bătut cu Eddy Readmayne şi Benedict Cumberbatcht.

Pelicula ne spune povestea lui Riggan Thompson, un fost actor celebru care îl interpreta pe Birdman, într-o franciză de succes, cu 20 de ani în urmă, şi l-a continuarea căreia a renunţat, pentru că simţea că publicul şi colegii îl subestimau.

Vroia să arate că poate mai mult, urmărind roluri mari care nu au venit şi a ajuns, astfel un anonim. Generaţiile se schimbă, iar omul nu e obişnuit să descopere trecutul.

Pentru a demonstra cine e, îşi bagă ultimul ban într-un spectacol pe Broadway, din care nu are siguranţa că va mai primi ceva înapoi.

Trăieşte în două lumi paralele, una din care facem parte cu toţii (cea reală) şi una în care poartă un dialog permanent cu alter-ego-ul lui ce întruchipeaza personajul de film care l-a făcut celebru, cândva.

Cele două lumi se întrepătrund astfel încât spectatorul le poate distinge foarte greu, uneori. Există momente când te întrebi dacă nu cumva există o singură lume.

Riggan este un perfecţionist. Acest lucru îl face să îl angajeze pe Mike, un actor excepţional, însă un om „defect”, căruia nu-i pasă dacă declanşează conflicte.

Între cei doi se duce o luptă care nu ştii în ce direcţie o poate lua. Riggan este pus într-o dilemă – trebuie să aleagă între a renunţa la actorul pe care nici nu visa vreodată că îl va avea şi, odată cu el, la visul pe care a încercat să îl clădească timp de 20 de ani sau să îi accepte mofturile şi să aibă şansa de a le închide gura atât colegilor de breaslă, cât şi celor care nu au crezut în el.

Coloana sonoră e puţin bizară, dar bună.

În mare, Birdman e un film acceptabil, dar care nu cred că o să prindă la publicul comercial.

An: 2014 IMDb: 8,1 Regie: Alejandro Gonzalez Inarritu Cu: Edward Norton, Michael Keaton, Naomi Wats, Emma Stone Gen: comedie, dramă Durată: 119 minute Premii: 4 Oscaruri şi 5 nominalizări, 2 Globuri de Aur şi 5 nominalizări, 10 nominalizări BAFTA

Ashby 2015

La şase ani după ce a câştigat Globul de Aur şi premiul BAFTA pentru rolul din The Wrestler, care i-a adus şi o nominalizare la Oscar, controversatul Michey Rourke îşi face apariţia anul acesta în Ashby, un film care poate fi pus în oglindă cu St. Vicent.

Avem cam aceleaşi incrediente. Un tânăr, de data asta de 17 ani, care se mută cu mama sa, divorţată, în alt oraş. Acolo găseşte un vecin în vârstă şi aflat pe moarte cu care leagă o strânsă legătură şi despre care alege să scrie un eseu – temă de şcoală.

Dacă Bill Murray a jucat anul trecut rolul unui veteran de război, în Ashby, Rourke joacă rolul unui fost mercenar CIA care a crezut că ucidea doar pentru a păstra securitatea ţării sale. Imediat după ce află că boala îl va răpune în câteva luni, descoperă că una dintre victimele sale era nevinovată şi a fost ucisă în scopuri pur comerciale. Atunci hotărăşte să regleze câteva conturi cu foştii lui parteneri.

Tot ce am povestit până acum poate avea aparenţa unui film de acţiune însă nu este aşa. E catalogat a fi comedie şi dramă însă nu e nici una, nici alta ci puţin din amândouă. Dacă aţi văzut St. Vicent, atunci ştiţi cam la ce să vă aşteptaţi. Precizez că puştiul de aproximativ 10 ani acum se apropie de majorat şi problemele sunt altele. Simte nevoia unui tată şi încearcă să o cucerească pe Emma Roberts, fata lui Eric Roberts.

Tânărul este jucat de Nat Wolff, un actor de perspectivă, din punctul meu de vedere, pe care îl puteţi vedea şi în The Intern.

Putem spune şi nu putem spune că Ashby este un film despre adolescenţi. Avem scene cu echipa de fotbal a liceului însă tema centrală rămâne legătura dintre tânar şi bătrân. Coloana sonoră nu se impune dar nu lipseşte total. Imaginea e ok. Filmul are în cea mai mare parte culoare. Există mereu un balans interesant între zâmbetul lui Nat Wolff şi resemnarea lui Mickey Rourke

Dacă ar trebui să trag o concluzie aş spune că e un film potrivit pentru televizor care te poate capta sau nu în funcţie de cât de mult îţi doreşti sau nu să vezi un film. Nu te plictişeşte dar nici nu te face să îl revezi. Nu va intra în colecţia ta cu cele mai bune filme. Cred eu!

An: 2015 IMDb: 6,4 Regie: Tony McNamara Cu: Emma Roberts, Nat Wolff, Mickey Rourke Gen: comedie, dramă, romantic