RECENZIE. Distanţa dintre noi – Jhumpa Lahiri
Distanţa dintre noi, de Jhumpa Lahiri, este un roman care ar putea fi ecranizat fără nici o problemă şi transformat într-un film memorabil.
Titlul original al cărţii este The Lowland. La fel ca în cazul filmelor, traducerea în română nu prea are nimic de a face cu titlul original.
Este un roman liniar, în care autoarea nu caută neapărat metafora sau poate că ea se pierde odată cu traducerea.
Primele o sută de pagini au o oarecare lentoare şi îţi creează impresia că nu se întâmplă nimic. Lucrurile se schimbă în cele peste 300 de pagini rămase.
Nu o să povestim cartea însă trebuie să menţionăm faptul că romanul ne arată că Lahiri nu a câştigat întâmplător Premiul Pulitzer pentru ficţiune în 2000. Cartea aceasta a fost scrisă la mai mult de un deceniu de la acel premiu, fiind publicată în 2013, iar despre poveste nu putem spune cât de fictivă e.
Locaţiile din Distanţa dintre noi nu sunt alese absolut deloc la întâmplare. Ele au legătură cu familia autoarei. Parinţii ei au crescut in Calcutta, au emigrat in SUA, unde s-au stabilit în Rhode Island. Tatal ei a lucrat la universitatea din localitate şi lista de asemănări poate continua.
Ne întrebăm aşadar dacă în afară de locaţii, Lahiri le-a împrumutat personajelor o parte din eventualele drame ale familiei sale.
Distanţa dintre noi este un roman a cărui acţiune se întinde pe decenii întregi şi se desfăşoară în locaţii total diferite, despărţite de Oceanul Pacific şi culturi diferite – un mic cartier din Calcutta şi un orăşel din SUA.
Subhash şi Udayan sunt doi fraţi al căror destin pare a fi legat de un mic cartier din Calcutta însă lucrurile se schimbă radical după ce aceştia merg la facultate. Unul alege să studieze în SUA, altul alege să schimbe India, participând la o mişcare revoluţionară.
Vă promiteam că nu o să povestesc cartea astfel că mă voi rezuma la faptul că unul dintre ei îşi va irosi viaţa reparând greşelile directe sau indirecte ale celuilalt.
Ca o concluzie, Distanţa dintre noi nu este un roman foarte comercial. Dacă ar fi ecranizat s-ar putea transforma într-o dramă poate mai reuşită decât Lion.
Nu e plin de metafore dar maniera de scris nu e superficială. La început e foarte static, dar mai apoi „curge” foarte uşor.
Are foarte multă dramă şi oferă foarte multe ocazii de meditaţii. Citindu-l ne putem întreba cum ar trebui să arate lumea sau ce am face noi dacă am fi puşi într-una dintre situaţiile descrise.
