
Netflix a deschis un birou dedicat Europei Centrale şi de Est
Netflix a anunţat că a deschis un sediu în Polonia dedicat pentru Europa Centrală şi de Est. Biroul a început de ieri să opereze în Varşovia, iar România este una dintre ţările care vor fi sprijinite din noul birou.
Scopul biroului va fi acela de a aduce compania mai aproape de membrii şi partenerii săi creativi, contribuind la construirea unor colaborări pe termen lung în regiune, precum şi la crearea de noi oportunităţi pentru creatorii şi producătorii de conţinut, inclusiv în România.
În ultimii ani, Netflix s-a implicat intens în regiune atât prin finanţarea unor producţii locale cât şi prin cumpărarea de licenţe pentru mai multe titluri autohtone.
În România, Netflix a licenţiat aproximativ 150 de titluri locale, printre care Miami Bici, Investitorii, Legaţii, Flavours of Romania, Căutătorul de Vânt, Complet Necunoscuţi, Tata Mută Munţii etc.