
Entrevias. Sezonul 3 va avea premiera pe Netflix vineri
Fanii serialului Entrevias mai au puţin de aşteptat până la premiera pe Netflix a celui de-al treilea sezon. Acesta va fi urcat pe platformă vineri, 23 februarie 2024.
Nu va fi o premieră absolută deoarece sezonul a debutat anul trecut, în octombrie. Acesta va avea 8 episoade, la fel ca primele două sezoane.
Producătorii serialului au anunţat deja un al patrulea sezon care urmează să aibă premiera în 2024. E foarte probabil ca pe Netflix să apară în 2025. Nu avem nici o informaţie oficială în acest sens.
Entrevias spune povestea unui veteran de război furios, care îi urăşte pe dealerii de droguri inflitraţi în cartier. Acesta caută să îşi reeduce tânăra nepoată, pe care aceştia o conduc pe căi greşite.