RECENZIE. The Witcher
Sezonul 2 din The Witcher a apărut pe Netflix pe 17 decembrie 2021 şi a fost unul dintre cele mai aşteptate seriale de anul trecut. Drept dovadă, serialul se afla deja pe primul loc la vizionări încă din primele ore de la lansarea celui de-al doilea sezon.
Având la bază un joc celebru dar şi o serie de romane, primul sezon The Witcher a avut un punct de plecare promiţător, fiind urmărit de foarte multe persoane, lucru care a făcut posibil al doilea sezon.
Pentru fanii serialelor de fantezie şi aventură, primul sezon The Witcher a fost o încântare. A avut dinamism, o poveste vie şi alte elemente care au făcut din el un succes.
Din păcate, al doilea sezon curge cu cel puţin o viteză în minus, faţă de primul sezon. Abia în ultimele trei episoade începe să prindă avânt şi să ne amintească de ce ne-a plăcut primul sezon.
Asta nu înseamnă neapărat că e un fiasco, dar se putea mai mult.
Imaginea şi cadrele trase în al doilea sezon se ridică la standardele primul sezon. Actorii sunt la acelaşi nivel. Singura scădere în calitate o găsim la scenariu, care e pe alocuri previzibil şi parcă nu reuşeşte să lege acţiunile şi personajele între sezoane. E posibil ca acest lucru să nu fie observat de cei care văd ambele sezoane la o distanţă mică de timp.
Sezonul 3 din The Witcher se filmează în momentul acesta. Nu ştim când va aparea însă tot mai multe voci susţin că va apărea în 2023.
Sinopsis The Witcher
Gerald de Rivia este unul dintre cei mai temuţi vânători de monştri.
Acesta încearcă să îşi facă loc într-o lume în care oamenii se dovedesc de multe ori mai răi decât bestiile.
An: 2019 +
Producător: Lauren Schmidt
Cu: Henry Cavill, Freya Allan, Anya Chalotra
Gen: acţiune, aventuri, dramă, fantastic