
30 iulie 2022. Concert KEMPES, Z.O.B. şi ALTAR în Bucureşti
Kempes şi Altar vor cânta în Quantic pe 30 iulie. Pe scenă va mai urca şi Zob.
Biletele pot fi cumpărate de pe iabilet.ro şi costă 65 de lei. Accesul e gratuit pentru copiii cu vârsta sub 7 ani.
Despre Kempes mai sunt puţine lucruri de spus pe care publicul larg din România să nu le cunoască.
Altar e o formație românească de thrash metal, înființată în 1991 la Cluj. În 1993 au lansat primul album, care devine în curând cel mai bine vândul material de rock de după 1989. În 1995, trupa e desemnată „cel mai bun grup rock din România”, iar cel de-al doilea album primește titlul de „cel mai bun album al anului”.
De atunci și până în present, Altar a mai fost nominalizată la premiile MTV, a cântat pe aceeași scenă cu Iron Maiden și Anathema, a susținut concerte în afara țării și e una dintre cele mai longevive trupe de rock din România.
ZOB revin și ei pe scena Quantic și o să se lase cu purtat printre nori. Încă puțin și împlinesc 30 de ani de la debut și au în spate premii, nominalizări, apariții la numeroase festivaluri și imnuri precum „Arată-mi”, „Printre nori” sau „Cântec de dragoste”.