
Târgul de Crăciun din Bucureşti va fi deschis pe 30 noiembrie
Primăria Capitalei a aunţat că Târgul de Crăciun din Bucureşti va fi deschis începând cu 30 noiembrie. Bucureştenii şi cei care vor vizita Bucureştiul se pot bucura de el până pe 26 decembrie 2022.
Operatorii privaţi care vor să ia parte la acesta se pot înscrie până pe 24 noiembrie.
“Gazda” Târgului de Crăciun va fi Piaţa Constituţiei.
”În premieră, Primăria Capitalei deschide Piaţa Constituţiei operatorilor privaţi, pentru a putea organiza Târgul de Crăciun 2022. Invit toate companiile care vor să se implice în organizarea acestui eveniment – devenit o tradiţie a Capitalei – să contribuie la transformarea Bucureştiului într-o destinaţie preferată a turiştilor, a copiilor şi a tuturor celor care se bucură de sărbătorile de iarnă”, a scris pe Facebook, primarul general al Capitalei.