Metronom, filmul românesc premiat la Cannes, intră în cinematografe din 4 noiembrie
Metronom, în regia lui Alexandru Balc, va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 4 noiembrie 2022.
Acesta e debutul în lungmetraj de ficţiune al regizorului român. Metronom a primit anul acesta l Premiul pentru regie al secţiunii Un Certain Regard, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Trailerul filmului a fost lansat în cadrul festivităţii de deschidere a anului şcolar de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr în prezenţa producătorului Cătălin Mitulescu şi a actorilor: Andreea Bibiri (absolventă a liceului), Mara Bugarin, Mara Vicol, Şerban Lazarovici, Marius Boboc, Mihnea Moldoveanu, Tiberius Zavelea, Briana Macovei şi Andrei Miercure, marcând astfel arcul de timp de 50 de ani de la perioada prezentată în film.
Premiera naţională a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.
Sinopsis Metronom. În timp ce Ţiriac şi Năstase joacă Finala Cupei Davis împotriva Americii în 1972, doi liceeni se iubesc şi scriu scrisori la emisunea „Metronom” de la Europa Liberă. Când el primeşte aprobarea să plece definitiv din ţară, împreună cu familia, ei ştiu că trebuie să se despartă, dar nu se aşteptau ca ultimele zile împreună să devină hotărâtoare pentru întreaga lor viaţă.